2 Există un regim de proprietate matrimonială prevăzut de lege şi dacă da, care sunt prevederile acestuia?
2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?
Regimul matrimonial legal în Danemarca este regimul comunităţii de bunuri. Toate bunurile deţinute de soţi în momentul încheierii căsătoriei sau pe care le dobândesc ulterior devin parte a bunurilor comune. Cu toate acestea, soţii pot conveni să nu aplice reglementările juridice asupra bunurilor lor şi să încheie un acord integral sau parţial privind bunurile proprii (a se vedea la 3.1.). O persoană care face o donaţie sau care lasă o moştenire poate de asemenea decide ca donaţia sau moştenirea să nu facă parte din comunitatea de bunuri. În lipsa unui acord care să stipuleze contrariul, bunurile comune nu includ drepturile necesionabile şi drepturile referitoare la personalitate, cum ar fi anumite forme de drepturi de autor şi fondul comercial personal aferent activităţilor profesionale. În plus, la partajul bunurilor în cazul unui divorţ sau al unei separări de drept, fiecare soţ îşi păstrează drepturile juste de pensie. Dacă mariajul a durat doar o perioadă scurtă de timp, soţii îşi păstrează integral drepturile de pensie. (Legea privind efectele juridice ale căsătoriei, art. 15, 16, 16 lit. a şi Capitolul 4)
2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor
A se vedea întrebarea 2.1.
2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?
În mod normal, este suficientă întocmirea unei liste a bunurilor care fac obiectul unui acord privind bunurile proprii.
2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?
În principiu, fiecare soţ poate administra în mod liber bunurile pe care le-a adus în căsătorie, precum şi bunurile dobândite de el în timpul căsătoriei. Dacă aceste bunuri fac însă parte din bunurile comune, soţul va trebui să le gestioneze în mod responsabil. (Legea privind efectele juridice ale căsătoriei, art. 16-17) Un soţ nu poate înstrăina sau ipoteca un bun imobiliar ce face parte din bunurile comune fără consimţământul celuilalt soţ, dacă acel bun este folosit ca reşedinţa familiei sau dacă are legătură cu activitatea profesională a soţului. Totodată, soţul nu poate înstrăina, da ca garanţie sau ipoteca bunurile de gospodărie din locuinţa comună a soţilor, instrumentele de lucru sau bunurile necesare la desfăşurarea activităţii profesionale ale celuilalt soţ sau bunurile folosite de copii pentru nevoile lor personale, dacă acestea fac parte dintre bunurile comune (art. 19 din Legea privind efectele juridice ale căsătoriei). Dacă unul dintre soţi refuză să consimtă la înstrăinarea bunurilor menţionate, administraţia regională de stat poate permite înstrăinarea dacă nu există motive rezonabile pentru refuzul acesteia. Dacă proprietatea susmenţionată este înstrăinată fără consimţământul sau permisiunea celuilalt soţ, acesta din urmă are dreptul de a solicita anularea înstrăinării de către o instanţă de judecată, dacă terţul implicat cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că soţul care a realizat înstrăinarea nu avea dreptul de a înstrăina bunul. (Legea privind efectele juridice ale căsătoriei, art. 16 şi 18-20)
2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?
Nu.
2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?
Fiecare dintre soţi va fi responsabil pentru obligaţiile sale decurgând în timpul căsătoriei sau anterior acesteia din partea sa din bunurile comune şi din bunurile sale proprii. În vederea recuperării datoriilor comune ale soţilor, creditorul poate face uz de bunurile comune ale soţilor şi de bunurile proprii ale acestora. (Legea privind efectele juridice ale căsătoriei, art. 25)