2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Regimul matrimonial legal este comunitatea de bunuri bazată pe deţinerea comună a bunurilor. Acesta este combinat cu deţinerea individuală a bunurilor proprii pe care unul dintre soţi le-a deţinut înaintea căsătoriei sau pe care le-a dobândit gratuit în timpul căsătoriei (de exemplu, un cadou sau o moştenire) sau din bunuri separate (de exemplu, dobândă şi fructe).

Conform articolului 67 din Codul Familiei aplicabil în Slovenia, bunurile comune ale soților constau în totalitatea drepturilor de proprietate dobândite prin muncă sau derivate din bunurile comune pe parcursul căsătoriei și vieții comune a soților, indiferent care dintre soți deține titlul de proprietate. Bunurile comune ale soților sunt de asemenea acele bunuri dobândite folosind bunuri comune sau bunuri derivate din bunurile comune sau cu ajutorul unor astfel de bunuri. Dacă bunurile trebuie să fie împărțite, cotele soților sunt considerate a fi egale, dacă niciunul dintre soți nu dovedește că are dreptul la o parte mai mare. În cazul unui astfel de litigiu, instanța nu ia în considerare numai venitul fiecăruia dintre soți, ci și alte circumstanțe, cum ar fi: contribuția în gospodărie, îngrijirea copiilor și întreținerea bunurilor comune.

Bunurile proprii ale fiecărui soț sunt bunurile pe care acesta le-a dobândit înainte de căsătorie sau cu titlu gratuit, în timpul căsătoriei (pasajul 1, art. 77 din Codul Familiei aplicabil în Slovenia). Fără a aduce atingere originii sau tipului de achiziție, bunurile separate ale unui soț se referă și la obiecte de o valoare mai redusă destinate exclusiv uzului personal al acelui soț (pasajul 2, art. 77 din Codul Familiei aplicabil în Slovenia).

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Toate veniturile personale (inclusiv venitul provenit dintr-o pensie) sau câştigurile de orice tip derivate din munca unuia dintre soţi sau profitul din bunurile comune sunt considerate din punct de vedere juridic a fi parte din bunurile comune. Unul dintre soţi poate revendica bunuri ca bunuri proprii numai dacă dovedeşte că acestea provin dinaintea datei căsătoriei sau nu derivă din bunurile comune.

Regimul legal al bunurilor (respectiv, regimul bunurilor comunitare pentru bunurile comune ale soților și regimul bunurilor separate ale fiecărui soț) se aplică soților, cu excepția cazului în care aceștia agreează asupra conținutului regimului de bunuri printr-un acord care determină bunurile și raporturile juridice. Într-un astfel de caz, li se aplică regimul contractual al bunurilor.

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Legea slovenă nu prevede stabilirea unui inventar al bunurilor.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

Soţii administrează şi utilizează împreună şi de comun acord bunurile comune, dacă nu au convenit ca unul dintre soţi să fie îndreptăţit individual să administreze bunurile comune şi să dispună de bunurile comune în beneficiul ambilor soţi. Celălalt soţ se poate retrage oricând dintr-un astfel de acord. Dacă unul dintre soţi dispune de bunurile comune fără consimţământul expres al celuilalt, cel din urmă poate contesta actul dacă terţul implicat a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că bunul în cauză făcea parte din bunurile comune. În caz contrar, soţul prejudiciat este îndreptăţit să solicite o compensaţie numai de la celălalt soţ. Soţii nu pot dispune individual de partea lor nedeterminată din bunurile comune, dar îşi pot exercita independent dreptul de proprietate asupra bunurilor lor separate.

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Actele referitoare la bunurile comune şi la nevoile cotidiene ale familiei, care sunt încheiate numai de unul dintre soţi, creează obligaţii comune şi sunt obligatorii pentru ambii soţi. Soţii sunt responsabili solidar şi individual pentru obligaţiile comune.

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Ambii soţi sunt responsabili solidar şi individual pentru datoriile contractate în timpul căsătoriei care sunt legate de bunurile comune şi cheltuielile căsătoriei. Bunurile comune şi, dacă acestea nu sunt suficiente, bunurile proprii ale soţilor se pot folosi pentru a satisface cerinţele creditorilor. În cazul în care contribuţia unuia dintre soţi pentru acoperirea datoriilor comune depăşeşte partea sa din aceste datorii, acesta poate solicita o rambursare de la celălalt soţ. În cazul în care creditorii datoriilor unuia dintre soţi doresc să recupereze aceste datorii din bunurile comune, aceştia trebuie mai întâi să solicite instanţei să determine partea din bunurile comune ce revine soţului debitor, după care pot trece la recuperarea datoriei din partea determinată ca aparţinând soţului debitor.

Dacă în procedura de executare silită este permisă vânzarea unei cote din bunurile comune deținute de un soț, celălalt soț are drept de preempțiune la achiziția respectivei părți la valoarea determinată conform Legii care guvernează execuția și garanțiile. În cazul falimentului personal al unuia dintre soți, instanța care aplică această procedură asupra acestuia stabilește prin testarea drepturilor de excludere, la propunerea administratorului judiciar, că partea debitorului falimentar asupra bunurilor comune este egală cu jumătate, cu excepția cazului în care celălalt soț a înaintat o cerere în constatarea dreptului de excludere. Dacă administratorul judiciar estimează că partea debitorului falimentar asupra bunurilor comune depășește jumătate, atunci administratorul judiciar, în calitate de reprezentant legal al debitorului falimentar trebuie să ceară ca partea debitorului falimentar să fie determinată. Celălalt soț poate, în decursul procedurii falimentului personal al soțului, înainta o cerere în constatarea dreptului de excludere pentru a dovedi că partea sa din bunurile comune este mai mare. Dacă o astfel de cerere nu este depusă de celălalt soț, se consideră că acesta a invocat dreptul de excludere asupra părții din bunurile comune care este egală cu jumătate în procedura falimentului personal.

Print this topic

back to top