2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Începând cu 1 ianuarie 2018, în Olanda se aplică o comunitate restrânsă de bunuri, conform căreia bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei precum şi orice datorii asimilate fac parte din comunitatea de bunuri – a se vedea articolul 1:94 din Codul Civil (BW). Bunurile dobândite cu titlu de moștenire sau donație, drepturile de pensie și pensiile de urmaș ale supraviețuitorului stabilite de Legea privind compensarea drepturilor de pensie în cazul separării nu fac parte din comunitatea de bunuri. Acest regim este aplicabil căsătoriilor contractate la sau după data de 1 ianuarie 2018 sau soților care anulează un contract prenupțial existent după acea dată și care s-au căsătorit conform regimului legal. Comunitatea de bunuri include de asemenea bunurile deținute în comun de către soți înainte de căsătorie (spre exemplu, în timpul când au locuit împreună). Se aplică o schemă specială dacă unul dintre soți are o afacere – a se vedea articolul 1:95a BW.

Pentru căsătoriile contractate înainte de 1 ianuarie, se va aplica în continuare regimul legal anterior. Regimul legal anterior constă într-o comunitate universală de bunuri. Toate bunurile deţinute de soţi la începutul căsătoriei şi toate bunurile dobândite după încheierea căsătoriei fac parte dintre bunurile comune până la dizolvarea comunităţii de bunuri. Bunurile dobândite cu titlu de moştenire sau de donaţie şi care nu trebuie incluse în comunitatea de bunuri potrivit dorinţei testatorului sau donatorului (denumită şi clauza de excludere), drepturile de pensie stabilite de "Legea privind compensarea drepturilor de pensie în cazul separării" şi pensiile de urmaş ale urmaşilor în viaţă, nu fac parte din comunitatea de bunuri. Totodată, bunurile (şi datoriile) aferente exclusiv unuia dintre soţi nu sunt incluse în comunitatea de bunuri (a se vedea art. 1:94 alin. 5 din BW). În conformitate cu jurisprudenţa drepturile speciale de pensie şi despăgubirile primite pentru daunele morale sunt considerate bunuri proprii. Gradul de rudenie nu este acceptat cu uşurinţă în alte cazuri. Fructele bunurilor proprii fac de asemenea parte din categoria bunurilor proprii (a se vedea art. 1:94 alin. 6 din BW). Toate datoriile contractate de fiecare dintre soţi, cu excepţia datoriilor aferente bunurilor proprii, fac de asemenea parte din comunitatea de bunuri şi trebuie plătite din bunurile comune (a se vedea art. 1:94 alin. 7 din BW).

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Dacă, în timpul procedurilor de divorţ există un conflict cu privire la posesorul unui anumit bun şi niciunul dintre soţi nu îşi poate dovedi dreptul asupra acelui bun, atunci bunul în cauză va fi considerat bun comun, cu condiţia ca această regulă să nu fie în detrimentul creditorilor (a se vedea art. 1:94 alin. 8 din BW).

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Nu

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

Bunurile dobândite nominal (de ex. proprietăţile imobiliare şi acţiunile la o societate NV (societate cu răspundere limitată care vinde acţiuni către public) sau BV (societate cu răspundere limitată)) vor fi administrate de soţul în numele căruia s-au dobândit bunurile respective. Toate celelalte bunuri care fac parte din comunitatea de bunuri pot fi administrate separat de fiecare soţ (a se vedea art. 1:97 din BW). Locuinţa conjugală poate fi înstrăinată numai cu consimţământul ambilor soţi (a se vedea art. 1:88 din BW). Consimţământul ambilor soţi este de asemenea necesar atunci când se instituie o ipotecă pe locuinţa conjugală. Dacă celălalt soţ nu îşi poate exprima consimţământul pentru că nu este prezent, din altă cauză sau dacă refuză să îşi dea consimţământul, consimţământul poate fi exprimat de judecător. Dacă se constată ulterior că nu s-a exprimat consimţământul, celălalt soţ poate să invoce anularea actului juridic (a se vedea art. 1:89 din BW) în termen de 3 ani (a se vedea art. 3:52 din BW ).

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

A se vedea răspunsul la punctul 2.4 de mai sus.

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Fiecare dintre soți răspunde individual și în solidar cu celălalt soț pentru datoriile gospodăriei și costurile cu îngrijirea și creșterea copiilor în timpul căsătoriei (a se vedea articolul 1:85 BW). Această regulă se aplică indiferent de regimul care s-a aplicat la căsătoria soților.

În ceea ce priveşte datoriile aferente gospodăriei, a se vedea răspunsul la 2.5. iar pentru celelalte datorii, răspunsul la 2.1. Creditorii îşi pot recupera creanţele în baza întregului patrimoniu al soţilor. Dacă unul dintre soţi a lichidat o creanţă comună din bunurile sale proprii, atunci va avea dreptul la o compensaţie (a se vedea art. 1:95 din BW). Creanţele personale ale unui soţ pot fi recuperate din bunurile comune în timpul căsătoriei, celălalt soţ fiind însă îndreptăţit să informeze creditorul cu privire la bunurile proprii ale acestuia din care se poate recupera creanţa. Dacă o creanţă personală este satisfăcută din bunurile comune, soţul dator are obligaţia de a oferi o compensaţie în beneficiul comunităţii de bunuri a soţilor (a se vedea art. 1:96 alin. 4 din BW).

Print this topic

back to top