2 Există un regim de proprietate matrimonială prevăzut de lege şi dacă da, care sunt prevederile acestuia?

2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Regimul matrimonial legal este comunitatea de bunuri, care intră în vigoare din momentul încheierii căsătoriei. Aceasta include bunurile dobândite de soţi atât individual, cât şi în comun pe durata regimului (comunităţii de bunuri). Bunurile excluse din comunitatea de bunuri fac parte din bunurile personale ale fiecărui soţ [art. 31 alin. (1) Codul familiei şi tutelei].

Comunitatea de bunuri include în special:

  • 1) remuneraţia primită pentru muncă şi venitul din alte activităţi orientate spre profit;
  • 2) venitul obţinut din comunitatea de bunuri, precum şi din bunurile personale ale fiecăruia dintre soţi;
  • 3) beneficiile financiare obţinute dintr-un fond de pensie deschis sau dintr-un fond de pensie al angajaţilor [art. 31 alin. (2) din Codul familiei şi tutelei].

Aparatele de uz casnic utilizate de ambii soţi fac, de asemenea, parte din comunitatea de bunuri, dacă au fost dobândite prin moştenire legala testamentară, testamentară, sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a stipulat altfel (art. 34 din Codul familiei şi tutelei).

Bunurile personale ale fiecăruia dintre soţi includ (însă nu se limitează la) următoarele:

  • 1) bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a regimului comunităţii de bunuri; bunurile dobândite prin moştenire legala, testamentară sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a stipulat altfel; bunurile care deservesc exclusiv nevoile personale ale unuia dintre soţi; bunurile obţinute cu titlul de recompensă pentru realizările personale ale unuia dintre soţi şi bunurile dobândite în schimbul unor bunuri personale, cu excepţia cazului în care există dispoziţii speciale contrare;
  • 2) drepturile de proprietate rezultate din proprietatea comună asupra unor bunuri supuse unor reglementări diferite (de exemplu, proprietatea comună în cadrul unei asocieri de drept civil sau comercial);
  • 3) drepturile inalienabile ce revin unei singure persoane;
  • 4) bunurile primite ca daune-interese pentru vătămări corporale sau invalidităţi sau ca despăgubire pentru daune morale. Cu toate acestea, nu sunt incluse între bunurile personale pensiile de invaliditate primite în urma pierderii parţiale sau totale a capacităţii de muncă de către unul dintre soţi sau din cauza nevoilor sale crescute sau a perspectivelor scăzute pentru viitor;
  • 5) cererile de remuneraţie pentru muncă sau de venit din alte activităţi lucrative;
  • 6) drepturile de autor şi drepturile conexe, drepturile de proprietate intelectuală (art. 33 din Codul familiei şi tutelei).

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Atribuirea unui anumit bun comunităţii de bunuri sau bunurilor personale ale soţilor depinde de categoria din care face parte respectivul bun, dintre cele menţionate mai sus, luând în considerare modul în care a fost dobândit (a se vedea punctul 2.1).

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Acesta nu este solicitat. Cu toate acestea, se poate întocmi întotdeauna un inventar pentru a servi drept probă.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Fiecare dintre soţi poate deţine şi utiliza în mod individual bunurile care fac parte din comunitatea de bunuri (art. 34 1 din Codul familiei şi tutelei). Pe parcursul regimului comunităţii legale, niciunul dintre soţi nu poate solicita partajul comunităţii de bunuri. În plus, niciunul dintre soţi nu poate dispune şi nu se poate angaja să dispună de o parte din comunitatea de bunuri sau de un bun individual din cadrul acesteia, care i-ar putea reveni la momentul încetării regimului matrimonial legal (art. 35 din Codul familiei şi tutelei). Soţii au obligaţia de a administra împreună comunitatea de bunuri [art. 36 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei]. Fiecare dintre soţi poate administra singur bunurile comune, însă aceasta exclude activităţile descrise mai jos (adică activităţile pentru care este nevoie de consimţământul celuilalt soţ). Unul dintre soţi se poate opune administrării comunităţii de bunuri de către celălalt soţ, cu excepţia actelor legate de aspectele cotidiene, a actelor destinate satisfacerii nevoilor zilnice ale familiei sau a unui act realizat ca parte a unei activităţi lucrative [art. 36 alin. (1) şi (2) din Codul familiei şi tutelei].

Dacă unul dintre soţi solicită acest lucru, instanţa poate, pentru un motiv important, să priveze celălalt soţ de dreptul de a administra singur bunurile comune. De asemenea, instanţa poate hotărî solicitarea autorizării instanţei în locul consimţământului celuilalt soţ pentru efectuarea actelor menţionate la art. 37 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei.

Consimţământul celuilalt soţ se solicită pentru:

  • 1) orice act privind înstrăinarea, grevarea sau dobândirea unui bun imobil sau a dreptului de uzufruct perpetuu sau orice alt act privind folosirea şi exploatarea bunului imobil;
  • 2) orice act privind înstrăinarea, grevarea sau dobândirea unui drept real asupra unui imobil;
  • 3) orice act privind înstrăinarea, grevarea, dobândirea sau închirierea unei exploataţii agricole sau a unei întreprinderi;
  • 4) donaţii din comunitatea de bunuri, cu excepţia donaţiilor acceptate în mod obişnuit [art. 37 alin. (1) din Codul familiei şi tutelei].

Orice acord încheiat de unul dintre soţi fără consimţământul expres al celuilalt soţ este nul şi neavenit, cu excepţia cazului în care este aprobat ulterior de celălalt soţ. Un act legal juridic unilateral realizat de unul dintre soţi fără consimţământul expres al celuilalt soţ este, de asemenea, nul şi neavenit [art. 37 alin. (2)-(4) din Codul familiei şi tutelei].

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Ambii soţi sunt responsabili solidar şi individual pentru datoriile contractate de oricare dintre ei în vederea satisfacerii nevoilor cotidiene ale familiei (art. 30 din Codul familiei şi tutelei). Dacă oricare dintre soţi contractează o datorie cu consimţământul celuilalt soţ, creditorul poate solicita, de asemenea, utilizarea comunităţii de bunuri pentru achitarea datoriei. Dacă oricare dintre soţi contractează o datorie fără consimţământul celuilalt soţ sau dacă datoria nu este rezultatul unui act sau dacă datoria a fost contractată înainte de intrarea în vigoare a regimului comunităţii de bunuri între soţi sau dacă datoria priveşte bunurile personale, creditorul poate solicita doar ca datoria să fie achitată din bunurile personale ale debitorului sau din bunuri specifice care aparţin comunităţii de bunuri (de exemplu, remuneraţia pentru muncă) (art. 41-42 din Codul familiei şi tutelei).