Împărţirea bunurilor comune poate fi depusă odată cu cererea de divorţ. Instanţa competentă pentru judecarea cererii de partaj este stabilită conform regulilor privind jurisdicţia pentru divorţ (a se vedea art. 4 alin. 3 Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering = Codul de Procedură Civilă), astfel cum este reglementată în Brussels II bis. Dacă împărţirea bunurilor comune nu este asociată cereriide divorţ (de exemplu partajarea bunurilor este solicitată după emiterea hotărârii de divorţ), se va aplica articolul 2 din Codul de Procedură Civilă olandez şi instanţa olandeză va fi instanţa competentă dacă reşedinţa obişnuită a pârâtului se află în Olanda.

În ceea privește toate acțiunile deschise în instanță, soluțiile pronunțate și actele emise la sau după data de 29 ianuarie 2019, indiferent de data căsătoriei, se va aplica Regulamentul Consiliului (UE) nr. 2016/1103 din 24 iunie 2016.

Regulamentul menționat mai sus prevede că următoarele vor fi autoritățile abilitate:

- Cât privește chestiuni legate de regimul matrimonial în caz de deces al unuia dintre soți, competența va reveni instanței abilitate în materia succesiunii (Art. 4).

- Cât privește chestiuni legate de regimul matrimonial în caz de cerere de divorț, separare de drept sau de anulare a căsătoriei, în general competența va reveni instanței abilitate să se pronunțe în disputa matrimonială.

- În alte situații, soții pot conveni că jurisdicția va reveni statului membru a cărui legislație se aplică sau statului membru unde a fost încheiată căsătoria. Un astfel de acord trebuie redactat în formă scrisă, datat și semnat de către părți. În lipsa unui astfel de acord, instanțele din statului membru vor deține, ca regulă generală, competența de soluționare în orice chestiune legată de regimul matrimonial al bunurilor, cu excepția situațiilor de deces al unuia dintre soți sau al unei dispute matrimoniale:

• de la reședința obișnuită comună a soților la momentul sesizării instanței; sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil,
• de la ultima reședință obișnuită soților, în măsura în care unul dintre soți își are în continuare reședința acolo; sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil,
• de la reședința obișnuită a intimatului; sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil,
• naționalitatea comună a soților.

Cu excepția oricărui litigiu, notarii nu sunt obligați să respecte aceste reguli de jurisdicție și, prin urmare, pot acționa liber, spre exemplu în redactarea unui contract de căsătorie, alegerii unui acord de lege sau a unui act autentic în care proprietatea matrimonială este divizată sau distribuită.

Print this topic

back to top