2 Există un regim de proprietate matrimonială prevăzut de lege şi dacă da, care sunt prevederile acestuia?
2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?
Secţiunea 13 din Legea 232/91 prevede că independenţa patrimonială a soţilor nu este afectată de căsătorie; fiecare dintre soţi îşi păstrează bunurile proprii şi dobândeşte bunuri proprii chiar şi după încheierea căsătoriei. Este evident că soţii pot dobândi bunuri în comun, însă fiecare dintre soţi va avea o cotă indiviză din bunul comun în cauză. În cazul anulării ori desfacerii căsătoriei, sau al separării părţilor, fiecare parte poate pretinde contribuţia pe care a adus-o la sporirea proprietăţii celuilalt soţ (a se vedea 5.1).
2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor
Există prezumţia relativă conform căreia contribuţia unui soţ la creşterea proprietăţii celuilalt soţ este de o treime din spor. Dacă solicitantul dovedeşte că a avut o contribuţie mai mare decât o treime din creştere, tribunalul competent în cauze familiale îi poate acorda o sumă mai mare cu titlu de compensaţie. Introducerea acestei prezumţii reprezintă recunoaşterea de către legislator a dificultăţilor pe care le poate întâmpina solicitantul în dovedirea contribuţiei sale, în special după mai mulţi ani de căsătorie. Dacă dovezile prezentate curţii nu sunt concludente în ceea ce priveşte amploarea contribuţiei solicitantului la sporirea proprietăţii celuilalt soţ, tribunalul competent în cauze familiale poate decide să i se acorde solicitantului o treime din aprecierea proprietăţii, conform prezumţiei citate. Dacă solicitantul încearcă să obţină o sumă mai mare decât o treime din apreciere, acesta va trebui să prezinte suficiente dovezi în sprijinul afirmaţiei sale conform căreia contribuţia sa a depăşit o treime din apreciere.
Conform Secţiunii 14 din Legea 232/91, obiectul cererii privind bunurile matrimoniale este sporul proprietăţii, şi nu proprietatea ca atare (a se vedea 5.1). Pentru a putea stabili dacă proprietatea respectivă a crescut în timpul căsătoriei părţilor, instanţa trebuie să compare bunurile pe care fiecare dintre soţi le deţinea la momentul încheierii căsătoriei cu bunurile pe care fiecare dintre soţi le deţine la momentul separării. Dacă nu există niciun spor sau dacă proprietatea unuia dintre soţi s-a depreciat, secţiunea 14 nu se mai aplică iar celălalt soţ nu are dreptul de a pretinde nimic. În lumina celor de mai sus, dovada sporirii bunurilor matrimoniale în timpul căsătoriei părţilor este esenţială. Părţile au libertatea de a decide dacă vor face dovada creşterii prin întocmirea unui inventar al bunurilor sau prin alte mijloace.
2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?
După cum s-a afirmat mai sus, Secţiunea 13 din Legea 232/91 prevede că independenţa patrimonială a soţilor nu este afectată de căsătorie; fiecare dintre soţi îşi păstrează bunurile proprii şi dobândeşte bunuri proprii chiar şi după încheierea căsătoriei. Prin urmare, fiecare soţ îşi administrează proprietatea.
2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?
Nu.
2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?
În principiu, fiecare soţ răspunde pentru datoriile sale, cu excepţia cazului când se aplică anumite circumstanţe speciale. Pentru a satisface creanţele unui creditor se pot folosi exclusiv bunurile soţului respectiv.
