1 Care este legea aplicabilă?
1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?
Anglia/Ţara Galilor
Instanţele din Anglia şi din Ţara Galilor vor aplica întotdeauna lex fori în cauzele privind divorţul şi consecinţele financiare ale acestuia, dacă au competenţa necesară. A se vedea punctul 9. de mai jos privind forum non conveniens.
Scoţia
Legea aplicabilă, dacă soţii nu şi-au exprimat opţiunea, este legea de la locul situării proprietăţii (lex situs) în cazul bunurilor imobile şi legea locului unde se află domiciliul soţilor în cazul bunurilor mobile. Dacă soţii domiciliază în ţări diferite şi conflictul privind bunurile lor mobile survine în Scoţia, se va aplica legislaţia din Scoţia (lex fori) ( secţiunea 39 din Codul Familiei (Scoţia) 2006).
1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?
Anglia/Ţara Galilor
Nu. Cazul recent Radmacher v. Granatino [2010] UKSC 42 , care este considerat un caz fundamental, a confirmat că lex fori trebuie aplicată în orice circumstanţă. Acestea fiind spuse, validitatea actului de alegere şi rezultatul în conformitate cu legislaţia aleasă sunt factori cruciali care trebuie luaţi în considerare conform principiului global al echităţii (a se vedea 2.1. şi 2.2. de mai jos).
Scoţia
Soţii pot opta pentru legea aplicabilă. Nu există restricţii sau condiţii de formă ( secţiunea 39(6)(b) din Codul Familiei (Scoţia) 2006).