5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

Anglia/Ţara Galilor

În cazul divorţului, instanţele de judecată dispun de o competenţă discreţionară foarte amplă în ceea ce priveşte pronunţarea a numeroase hotărâri (denumite 'măsuri suplimentare compensatorii'), inclusiv realocarea sau chiar vânzarea bunurilor, plasarea bunurilor într-un fond fiduciar, plata de sume forfetare, plăţi periodice, hotărâri privind pensiile etc. (secţiunile 21 ş.u. din Legea privind cauzele matrimoniale 1973). Statutul din secţiunea 25 enumeră 'aspectele care trebuie luate în considerare de instanţa de judecată atunci când stabileşte modul în care îşi va exercita competenţele', primul dintre acestea fiind bunăstarea copiilor familiei. Scopul final al măsurilor suplimentare compensatorii este de a obţine o soluţie echitabilă. În cazul Miller v. Miller; McFarlane v. McFarlane [2006] UKHL 24 Camera Lorzilor a identificat trei criterii pentru a obţine o soluţie echitabilă, şi anume nevoile (părţilor şi copiilor), compensarea (prejudiciilor generate în cadrul relaţiei) şi împărţirea (bunurilor). Întrucât în numeroase cazuri, dacă nu în majoritatea cazurilor, nevoile depăşesc bunurile, factorul determinant va fi reprezentat de nevoi şi, prin urmare, în numeroase cazuri celelalte criterii de echitate nu vor juca un rol important, sau nu vor juca niciun rol.

Acestea fiind spuse, în acelaşi caz pledoariile principale au sugerat că anumite grupuri de bunuri (în special bunurile dobândite înainte de căsătorie, moştenite şi primite prin donaţie, sau bunurile 'ne-matrimoniale') trebuie tratate în mod diferit faţă de 'fructele activităţii comune' şi de locuinţa conjugală în cadrul partajului aferent divorţului. S-a susţinut totodată că pe măsură ce relaţiile sunt mai lungi, distincţia dintre acestea ar trebui să fie cu atât mai puţin importantă.

Scoţia

Soţii pot încheia un acord privind partajul. Dacă nu ajung la un consens, oricare dintre soţi poate solicita compensare financiară la momentul divorţului, în baza principiilor stipulate în secţiunea 9 din Codul Familiei (Scoţia) 1985. Unul dintre aceste principii afirmă că valoarea netă a "bunurilor matrimoniale", astfel cum sunt definite (adică bunurile dobândite de către soţi, în afară de donaţii sau moşteniri, în timpul căsătoriei şi înainte de data separării, inclusiv orice locuinţă cumpărată în vederea căsătoriei; secţiunea 10 din Codul Familiei (Scoţia) 1985) trebuie împărţită în mod echitabil între soţi (secţiunea 9(1)(a) din Codul Familiei (Scoţia) 1985). Împărţirea în mod echitabil presupune că în mod normal valoarea netă va fi împărţită în mod egal între soţi, însă instanţa de judecată are competenţa de a se abate de la egalitatea strictă a cotelor în anumite circumstanţe speciale (a se vedea secţiunea 10(6) din Codul Familiei (Scoţia) 1985).

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Anglia/Ţara Galilor

A se vedea răspunsul la 2.6.

Scoţia

Soţul responsabil înainte rămâne responsabil şi după.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Anglia/Ţara Galilor

Nu, a se vedea în schimb răspunsul la 5.1.

Scoţia

Consecinţa principiului împărţirii echitabile a valorii nete a bunurilor matrimoniale în cazul divorţului este că unul dintre soţi poate pretinde celuilalt plata unei sume prin care să se asigure egalitatea.

Print this topic

back to top