1 Care este legea aplicabilă?
1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?
Cu privire la căsătoriile contractate înainte de data de 28 ianuarie 2019, se vor aplica normele naționale din Spania. Efectele căsătoriei sunt reglementate de legea naţională comună a soţilor (determinată de cetăţenie şi, dacă ambii soţi sunt spanioli, de asemenea, de "vecindad civil", care stabileşte care dintre diferitele sisteme spaniole s-ar putea aplica) la momentul încheierii căsătoriei. În lipsa unei astfel de legi, acestea sunt reglementate de legea naţională sau de legea reşedinţei obişnuite a oricăruia dintre soţi, astfel cum a fost convenit de ambii soţi într-un act autentic înainte de celebrarea căsătoriei. Dacă aceştia nu au făcut o astfel de alegere a legii, efectele căsătoriei sunt reglementate de legea reşedinţei obişnuite comune a acestora imediat după celebrarea căsătoriei sau, dacă nu există o astfel de reşedinţă, de legea din locul în care a fost celebrată căsătoria [art. 9 alin (2) CC].
În cazurile în care nu este posibil să se stabilească legea aplicabilă (adică pentru soţii cu vecindad civil diferită care nu au încheiat niciun acord înainte de celebrarea căsătoriei, care nu au o reşedinţă obişnuită comună după căsătorie şi care au încheiat căsătoria în străinătate), se aplică norma privind conflictul de legi pentru căsătoriile dintre spanioli [art. 16 alin. (3) CC].
Ca urmare a adoptării Regulamentului European (EU) 2016/1103 din 24 iunie 2016, se aplică noi reguli pentru stabilirea legislației incidente tuturor căsătoriilor contractate începând cu data de 29 ianuarie 2019 și căsătoriilor contractate înainte de data intrării în vigoare, în situația în care soții au ales legislația aplicabilă regimului lor matrimonial începând cu data de 29 ianuarie 2019.
Dacă se optează pentru a nu alege legislația aplicabilă, Art. 26 stabilește ordinea de prioritate a factorilor în funcție de care se stabilește legislația aplicabilă, după cum urmează.
- prima reședință obișnuită comună a soților după încheierea căsătoriei.
- dacă acest factor nu se aplică, naționalitatea comună a soților la momentul încheierii căsătoriei. Acest criteriu nu poate fi utilizat în situația în care soții au mai multe naționalități comune.
- dacă acest factor nu se aplică, legea statului cu care cei doi soți au cea mai apropiată legătură comună la momentul încheierii căsătoriei.
Prin derogare de la cele de mai sus și cu condiția ca unul dintre soți să solicite acest lucru, autoritatea judiciară competentă poate stabili aplicabilitatea legii unui alt stat decât cel în care cei doi soți și-au avut prima reședință obișnuită comună după contractarea căsătoriei (Art. 22.3).
1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?
Până la data de 28 ianuarie 2019, soții au posibilitatea de a alege în mod liber legislația numai în situația în care cei doi soți au naționalități diferite. În conformitate cu dispozițiile cuprinse Art. 1.1, aceștia pot alege legislația oricăruia dintre soții care contractează căsătoria (și anume, legea personală a oricăruia dintre soți – a se vedea mai sus – sau legea aplicabilă reședinței obișnuite a oricăruia dintre soți la momentul celebrării căsătoriei) [art. 9 alin. (2) CC].
Regulamentul (UE) 2016/1103 prevede posibilitatea de a alege legea unuia dintre statele al cărui cetățean este cel puțin unul dintre soți sau legea reședinței obișnuite a oricăruia dintre soți, la momentul alegerii legii aplicabile regimului matrimonial al bunurilor (Art. 22). Această alegere poate fi efectuată în mod valabil numai începând cu data de 29 ianuarie 2019, efectuată în cadrul unui contract de căsătorie sau a unui acord privind legislației aplicabile și în conformitate cu cerințele formale cuprinse în Art. 23, astfel încât cerințele formale înseamnă că un act notarial autentic este obligatoriu.
În sfârșit, alegerea legislației aplicabile regimului matrimonial al bunurilor în timpul căsătoriei va produce efecte juridice numai pentru viitor, cu excepția unei înțelegeri diferite încheiate între soți și fără a aduce atingere drepturilor terților.