5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

Principiul separaţiei de bunuri se aplică până la data separării sau divorţului. Atât în cazul separării cât şi în cazul divorţului, împărţirea bunurilor deţinute separat sau în comun de către părţi face obiectul cerinţei imperative conform căreia trebuie să se asigure condiţii adecvate pentru soţi şi pentru copiii aflaţi în întreţinere ( secţiunea 3 alin. (2) lit. (a) din Legea de modificare a Codului Familiei şi Separării Juridice 1989 şi secţiunea 5 din Codul Familiei (Divorţul) 1996) precum şi obligaţiei legale ca toate hotărârile de acordare a unei măsuri suplimentare compensatorii să fie pronunţate în interesul actului de justiţiesecţiunea 16 alin. (5) din Codul Familiei 1995 şisecţiunea 20 alin. (5) din Codul Familiei (Divorţul) 1996) şi se supun hotărârii instanţei în ceea ce priveşte cei 12 factori obligatorii stipulaţi în secţiunea 16 alin. (2) lit. (a)-(l) din Codul Familiei 1995 şi secţiunea 20 alin. (2) lit. (a)-(l) din Codul Familiei (Divorţul) 1996 . Prin urmare, cota unui soţ din proprietate este determinată în mod subiectiv de către preşedintele completului în fiecare caz particular, făcându-se referire în general la circumstanţele căsătoriei, inclusiv, dar fără a se limita la evaluarea influenţei rolurilor asumate de către soţi în timpul căsătoriei, oricăror sacrificii şi/sau contribuţii făcute de unul dintre soţi sau de amândoi şi a capacităţii prezente şi viitoare de a produce venituri a celor doi soţi. În cazurile cu venituri reduse, instanţele sunt în general preocupate în principal de satisfacerea nevoilor de bază a soţului şi copiilor aflaţi în întreţinere, ceea ce presupune asigurarea unei locuinţe pentru aceste părţi. Cu toate acestea, instanţele nu se limitează doar la a asigura satisfacerea nevoilor soţului aflat în întreţinere, prin urmare în cazurile care implică resurse vaste s-a creat în rândul instanţelor de judecată tendinţa de a oferi o treime din bunuri soţului fără venituri sau mai sărac. În ceea ce priveşte vina, dacă vina unuia dintre soţi nu este considerată "gravă şi evidentă", aceasta nu va influenţa partajarea bunurilor.

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Răspunderea pentru datoriile asumate de unul dintre soţi rămâne a soţului respectiv şi după divorţ/separare, cu excepţia cazului când instanţele hotărăsc altfel. Acest transfer de responsabilitate hotărât de instanţă poate face parte din pachetul de înţelegeri hotărât de instanţe în interesul actului de justiţie.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Instanţa poate pronunţa o hotărâre privind plata unei sume globale de către un soţ celuilalt soţ dacă este în interesul actului de justiţie (secţiunea 16 alin. (5) din Codul Familiei 1995 şisecţiunea 20 alin. (5) din Codul Familiei (Divorţul) 1996) şi în lumina celor 12 factori obligatorii pe care instanţa trebuie să îi ia în considerare ( secţiunea 16 alin. (2) lit. (a)-(l) din Codul Familiei 1995 şi secţiunea 20 alin. (2) lit. (a)-(l) din Codul Familiei (Divorţul) 1996 ).

Print this topic

back to top