5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?

În sistemul bunurilor matrimoniale din Finlanda, data iniţierii procedurilor de divorţ este determinantă pentru stabilirea bunurilor incluse la partajul bunurilor matrimoniale (bunuri acoperite de dreptul matrimonial). Prin urmare, dreptul matrimonial al unuia dintre soţi nu acoperă niciun bun dobândit, moştenit sau primit prin donaţie de celălalt soţ după acea dată. Pentru întinderea partajului, valoarea relevantă a bunurilor este cea de la data partajului. Ambii soţi au dreptul de a primi jumătate din proprietate matrimonială netă a soţilor (art. 35 din Legea căsătoriei). Prin urmare, se calculează totalul bunurilor matrimoniale care se împarte apoi în două părţi pentru a se stabili dreptul fiecărui soţ. După acest calcul, trebuie să se deducă datoriile personale ale fiecărui soţ asumate înainte de iniţierea procedurilor de divorţ şi partea sa din datoriile comune ( art. 99 din Legea căsătoriei). Dacă unul dintre soţi are datorii exagerate, bunurile sale vor fi notate ca egale cu zero. Dacă proprietatea unuia dintre soţi acoperită de dreptul matrimonial depăşeşte proprietatea celuilalt soţ, diferenţa dintre cele două se va compensa. Rezultatul final al partajului poate fi ajustat (pentru a deveni rezonabil), dacă ar conduce la un prejudiciu nerezonabil al unuia dintre soţi iar celălalt soţ ar primi un beneficiu nejustificat ca urmare a partajului (art. 103b din Legea căsătoriei).

Dacă soţii au încheiat o convenţie matrimonială care exclude reciproc dreptul matrimonial, după desfacerea căsătoriei se va realiza doar separaţia bunurilor. În cadrul separării de bunuri, ambii soţi vor primi propriile lor bunuri. Rezultatul final al separaţiei de bunuri poate fi ajustat printr-o hotărâre judecătorească potrivit căreia o parte a proprietăţii unui soţ sau proprietatea integrală va fi acoperită de dreptul matrimonial. În acest caz, celălalt soţ va primi jumătate din bunurile acoperite de dreptul matrimonial. Ajustarea separaţiei de bunuri este posibilă de exemplu în cazul în care unuia dintre soţi i s-ar permite să păstreze un volum considerabil de bunuri iar celălalt soţ ar rămâne fără nicio locuinţă (art. 103b din Legea căsătoriei).

Dacă partajul bunurilor nu poate fi executat altfel, sau dacă nu se pot partaja bunurile comune, instanţa de judecată îşi poate exprima acordul de a vinde bunurile şi de a partaja venitul încasat.

5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?

Ambii soţi răspund în continuare pentru datoriile pe care le-au contractat împreună şi pe care niciunul dintre ei nu le-a contractat pentru întreţinerea familiei în timpul căsătoriei. Distrugerea relaţiei înainte de iniţierea procedurilor de divorţ îl poate exonera pe oricare dintre soţi de la datoriile în vederea întreţinerii asumate de celălalt soţ după separare, atunci când creditorul cunoştea că cei doi soţi s-au separat.

5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?

Dacă unul dintre soţi a primit mai puţin decât ar fi fost îndreptăţit să primească în cadrul partajului, celălalt soţ poate compensa diferenţa prin plată. Compensaţia poate fi realizată şi prin oferirea de bunuri celeilalte părţi.

Print this topic

back to top