6 Care sunt consecinţele în caz de deces?
- În baza regimului separaţiei bunurilor/participării la achiziţii, soţul supravieţuitor moşteneşte cel puţin o parte din averea soţului decedat, fie conform prevederilor testamentare, fie conform prevederilor privind succesiunea ab intestat (legală). Potrivit prevederilor privind succesiunea legală, soţul primeşte un sfert din avere dacă există şi copii. Dacă nu există copii, soţul supravieţuitor moşteneşte jumătate din avere împreună cu fraţii şi surorile defunctului sau copiii acestora şi cu părinţii defunctului sau, în absenţa acestora, cu bunicii, unchii şi verii de gradul întâi. Dacă nu există rude de sânge de gradul întâi, soţul supravieţuitor moşteneşte întreaga proprietate (art. 1820-1821 din CCE ). Fără a se ţine seama de prevederile testamentului, soţul supravieţuitor are dreptul la cota din proprietate care i se cuvine conform legii, adică jumătate din cota din patrimoniul succesoral ab intestat care îi corespunde.
- În cadrul sistemului comunităţii de bunuri, în cazul decesului unuia dintre soţi regimul încetează şi soţul supravieţuitor primeşte cota sa din bunurile comune. În plus, acesta moşteneşte o parte din cota soţului decedat din bunurile comune şi din proprietatea personală a acestuia, fie în conformitate cu prevederile testamentare, fie potrivit prevederilor privind succesiunea ab intestat, după cum s-a menţionat mai sus. Pentru ca soţul supravieţuitor să moştenească potrivit celor de mai sus, soţul decedat trebuie să nu fi înaintat acţiunea de divorţ împotriva soţului supravieţuitor înainte de moartea sa (art. 1822 din CCE ).